SOL, SUBSOL

tipareste trimite pe mail

 Sol noţiuni generale

Detalii

Autor: APM Satu Mare,
Adăugat: 2010-09-28 12:38:35
Ultima actualizare: 2010-09-28 14:25:33

Structurile edafice ale unui teritoriu constituie o resursă naturală fundamentală, deoarece solul este suportul şi mediul de viaţă al plantelor, îndeosebi a celor de cultură, agricultura neputând fi concepută fără existenţa cuverturii edafice.

Cel mai important rol al solului este de a produce biomasă şi de a descompune resturile organice, asigurând reciclarea elementelor nutritive.

Condiţiile de pedogeneză foarte variate ale arealului pedogeografic ale judeţului Satu Mare au dus la formarea unei mari diversităţi a învelişului de soluri, consecinţă a unităţilor de relief existente. Ca efect al interacţiunii factorilor pedogenetici, au rezultat mai multe tipuri de sol având caracteristici specifice în continuă evoluţie.

Localizarea şi definirea în spaţiu terestru a fiecărei porţiuni de teren joacă un rol însemnat  în determinarea condiţiilor ecologice respectiv a vocaţiei unei porţiuni de teren pentru anumite utilităţi (agricole, silvice, social-economice, etc).

Astfel, particularităţile reliefului şi condiţiile pedoclimatice caracterizează judeţul printr-o mare diversitate de soluri. Acestea se împart în clase şi tipuri şi sunt caracterizate prin note de bonitate, respectiv clase de bonitate funcţie de care se impun anumite restricţii la utilitatea terenurilor.

Solurile judeţului Satu Mare, pe clase şi tipuri -vizualizare

Cea mai mare suprafaţă din totalul agricol este dată de terenurile arabile (69,8%), iar cea mai mică suprafaţă este ocupată cu vii şi livezi – doar 1,07% şi respectiv 2,25% din totalul agricol al judeţului. Această situaţie se menţine constant în perioada ultimilor 5 ani. Creşterea cea mai mare în suprafaţă se observă la categoria fâneţelor, care în ultimul an s-a mărit cu mai bine de 1500 ha. În schimb, o scădere semnificativă s-a înregistrat la categoria păşunilor, care în ultimul an a scăzut cu mai mult de 1700 de hectare.

Structura şi caracteristicile solului reprezintă rezultatul unor procese geomorfice şi geologice milenare de formare a solului, fapt ce face ca solul să fie o resursă neregenerabilă. Prin urmare, este mult mai puţin costisitoare prevenirea oricărei forme de deteriorare sau contaminare a straturilor de sol, decât încercarea de a restabili funcţiile solului.

Din categoria riscului mediu-mare de deteriorare a solurilor, în care se includ alunecări de teren actuale sau reactive, cele mai afectate sunt comunele Cehăluţ, Socond, Hodod, Bogdand, Cămârzana.

În ceea ce priveşte contaminarea solului, s-a realizat o listă a siturilor potenţial contaminate la nivelul judeţului Satu Mare, elaborată în baza fişelor de caracterizare pentru activităţile operatorilor economici sau a deţinătorilor de terenuri pe amplasamentele cărora este posibilă prezenţa unor situri contaminate sau potenţial contaminate.

Depozitele de deşeuri urbane şi rurale, constituie una dintre cele mai mari probleme în ceea ce priveşte nivelul de contaminare a solului judeţului Satu Mare. Aceste depozite poluează factorii de mediu prin apele exfiltrate şi gazele degajate prin fermentare, precum şi prin arderea deşeurilor.

Pe de altă parte, calitatea solului din judeţul Satu Mare este afectată de activităţile industriale desfăşurate în cadrul Depoului de Locomotive Satu Mare şi la fosta Exploatare Mina Turţ (C.N.M.P.N. REMIN S.A. Baia Mare).

Aceste obiective sunt incluse în lista siturilor contaminate/potenţial contaminate elaborată în cadrul procesului de identificare preliminară a siturilor contaminate pe bază de chestionare conform Hotărârii 1408/2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului.

În vederea remedierii problemelor generate de către aceste activităţi s-au luat unele măsuri, precum: închiderea gropilor de gunoi şi crearea unui depozit ecologic (procesul este în desfăşurare), impunerea unui program de conformare care prevede decontaminarea solului şi reducerea poluării în cadrul depoului de locomotive (realizat) şi închiderea Minei Turţ (în cazul acesteia fiind vorba de contaminare istorică dovedită analitic, la Punctul de Lucru Turţ se desfăşoară activităţi de conservare în vederea închiderii).


X

Clic aici pentru a închide harta



Alegeți un județ de pe hartă pentru a fi redirecționat spre autoritatea locală.